Rapid a reușit să câștige partida din cadrul etapei cu numărul trei din Superliga României, scor 1-0.
Singurul gol al partidei a fost marcat de către Alex Ioniță în debutul reprizei secunde, printr-un șut superb din colțul careului.
Partida a putut fi văzută la TV pe DigiSport 1, Prima Sport și Orange Sport, iar cele mai importante faze au putut fi urmărite Live Video Online pe www.prosport.ro.
Min. 90+5: FINAL DE MECI!
Min. 84: Ocazie Rapid! George Cîmpanu trage putin pe lângă poartă.
Min. 71: Ocazie pentru Universitatea Craiova! Alexandru Crețu trimite un șut din apropierea careului, dar portarul Horațiu Moldovan respinge.
Min. 65: Baiaram cade încareu și cere penalty, însă centralul partidei îi acordă cartonaș galben pentru simulare
Min. 52: Ocazie mare pentru Universitatea Craiova! Din cornerul scos de către Vătăjelu, mingea este trimisă în careul mic și ajunge la Baiaram, însă decarul oltenilor trage mult peste poartă dintr-o poziție excelentă.
Min. 51: Ocazie mare pentru Universitatea Craiova! Vătăjelu pătrunde în careul giuleștenilor, dar șutul său este respins de către Horațiu Moldovan.
Min. 50: GOOL RAPID! Alex Ioniță intră în careul oltenilor și reușește să marcheze printr-un șut superb la colțul lung!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45: Pauză în Bănie!
Min. 44: Ocazie uriașă pentru Universitatea Craiova! Horațiu Moldovan, paradă de zile mari după un șut al lui Roguljic.
Min. 15: Alex Ioniță trimite mingea pe lângă poartă, după un șut din careul oltenilor!
Min. 13: Roguljic, aproape de un gol senzațional! Jucătorul echipei oltene trimite mingea în bară
Min. 8: Cartonaș galben pentru Vătăjelu, după o intrare dură la Alex Ioniță la jumătatea terenului!
Min. 6: Lovitură liberă pentru pentru Universitatea Craiova! Roguljic trage spre colțul scurt, dar balonul ajunge în brațele portarului Horațiu Moldovan.
Min. 1: Start meci!
Universitatea Craiova vine după o victorie în Conference League, contra celor de la Vllaznia, scor 3-0. În campionat, echipa lui Laszlo Balint nu stă foarte bine, fiind pe locul 11 cu doar 2 puncte.
Rapid vine după victoria din derby-ul cu FCSB, scor 2-0, însă se află doar pe poziția cu numărul 9, cu doar 3 puncte.
La conferința de presă premergătoare partidei, Adrian Mutu a declarat că echipa sa va face tot posibilul ca să obțină a doua victorie consecutivă, chiar dacă adversarul va fi unul foarte puternic.
„Un meci extrem de complicat, cu o echipă puternică, mai ales atunci când joacă acasă. O echipă importantă care în ultimii ani a terminat între primele trei. Suntem pregătiți 100%, știm ce ne așteaptă acolo, dar mergem la victorie așa cum o facem la fiecare meci.
Au un lot numeros și apropiat calitativ. nu mă bazez pe acest lucru (n.r. că sunt obosiți după returul cu Vllaznia), ci pe forța noastră interioară. E important că am ieșit din derby cu capul sus. De astfel de meciuri are nevoie fotbalul românesc, de meciuri tari.
Cred în forța băieților mei și în atitudinea lor. Îl cunosc pe Laszlo Balint, am facut licența Pro împreună. Mă aștept la un meci tactic important, dar suntem pregătiți. Orice meci îl abordăm la victorie, ăsta e spiritul nostru”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.
Universitatea Craiova: Lazar – Căpățînă, Papp, V. Găman, Vătăjelu – Al. Crețu, Screciu – Roguljic, Baiaram, An. Ivan – Markovic Rezerve: I. Popescu – Da Silva, Martic, Șt. Vlădoiu, Hanca, Sala, Cîmpanu, Rivaldinho, Koljic Antrenor: Laszlo Balint
Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, D. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache Rezerve: Drăghia – Onea, Ignat, Iacob, Al. Albu, D. Iordache, A. Ciobanu, Pănoiu, Papeau Antrenor: Adrian Mutu
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova Arbitru: Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca) / A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa) / Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei), Arbitru AVAR: Marinescu Vasile (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER